Cadou de suflet pentru Otilia: bunica lui Bekir Ali i-a oferit un dar cu adevărat special

După ce și-a sărbătorit iubirea la finalul lunii august, Otilia a primit un cadou cu adevărat special din partea familiei soțului turc. Ca semn de apreciere și bun venit în familie, bunica lui Bekir Ali i-a oferit un șirag de perle veritabile, un dar cu valoare emoțională, care să marcheze începutul unei noi etape din viața artistei.

Celebrarea nunții a fost una desprinsă din basme. În compania prietenilor și a familiei, Otilia și Bekir Ali, au organizat un weekend spectaculos în zona Termal din Yalova, Turcia, unde au avut loc două ceremonii.

Prima nuntă, cu peste 600 de invitați, a fost marcată de tradiții turcești și românești, iar artista a purtat un caftan alb cu detalii aurii, inspirat din garderoba sultanelor.

Cea de-a doua nuntă s-a desfășurat într-un cadru mai restrâns, la un hotel de cinci stele, cu aproximativ 250 de invitați, dintre care 30 veniți din Suceava, orașul natal al Otiliei. Mireasa a strălucit într-o rochie albă cu corset transparent și broderie discretă, completată de o fustă amplă din tulle vaporos și de accesorii cu perle, care au transformat-o într-o apariție ca din povești.

Proaspăt mireasă, Otilia și-a surprins fanii și pe plan artistic cu “Every Minute”, cel mai recent single lansat.

Voicu Ioan Virgil

Pasionat de muzică și tehnologie, Virgil activează în industria muzicală, unde colaborează cu artiști și se implică în dezvoltarea și coordonarea proiectelor, cu focus pe distribuție digitală și management artistic. Îi place să transforme ideile în proiecte bine organizate și să descopere constant soluții noi prin care tehnologia poate face lucrurile mai simple și mai eficiente. Dincolo de activitatea profesională, este un mare iubitor de animale și apreciază creativitatea, oamenii autentici și evoluția continuă.