Un an de când „PULS” a prins viață. Un an de emoții, lecții, transformări și momente care au construit unul dintre cele mai importante capitole din povestea lui Holy Molly. Iar acum, totul ajunge la un moment special: ultimul PULS.

Pe 24 septembrie, începând cu ora 20:00, la Club Control din București, Holy Molly marchează un an de la lansarea albumului „PULS”, proiectul care nu doar ca i-a definit ultimii doi ani, ci i-a schimbat profund parcursul artistic și personal.
Dacă „PULS” s-a născut în urmă cu un an pe scena de la Control, alături de public, acum Holy Molly revine în același loc pentru a celebra tot ceea ce s-a întâmplat de atunci. Iar această aniversare vine cu o promisiune importantă: va fi ultimul PULS în această formă.
O să fie o experiență construită în jurul universului pe care Holy Molly l-a creat în ultimii doi ani. Un spațiu intim, în care distanța dintre artist și public dispare, iar toate emoțiile care au stat la baza „PULS” pot fi trăite din nou, împreună.
„Un an de la PULS. 365 de zile de când trăiesc câte o lecție pe zi din tot acest album care încă respiră. Un an al acestei inimi care, deși se forma de mult, a luat naștere cu adevărat în ziua aia, pe scena aia din Control, cu voi în fața mea.
Pe 24 septembrie repetăm experiența, dar o și sărbătorim. Așa îmi dovedesc și mie că muzica nu moare niciodată, ea doar capătă mai multă formă și valoare în timp. Va fi ciudat, puternic și nou să mă întâlnesc cu voi și cu acest album pe scenă după UN AN. Diferența e că acum vă am pe voi alături, acum nu mai sunt singură în fața lumii.
Iar pentru cei care vor să trăiască experiența asta pentru prima oară, vă promit că veți găsi un spațiu al libertății emoționale. Puteți veni cu bucuria, cu frica, cu gândurile întunecate de mână și le putem dezvolta împreună. Căci asta înseamnă tot universul PULS: tot spectrul emoțiilor care pot încăpea într-o inimă. Vă aștept cu inima mea pulsând!”, spune Holy Molly.
BILETE
ULTIMUL PULS. ACEEAȘI INIMĂ, UN ALT MOMENT.
Seara de la Control va aduce pe scenă elemente care au construit universul „PULS” în ultimii doi ani, într-o experiență care își propune să fie cât mai aproape de public.
Holy Molly va readuce în fața fanilor și ținutele purtate în turneu, transformând scena într-un spațiu în care muzica și elementele vizuale ale acestei ere se întâlnesc pentru ultima dată.
Publicul va avea parte și de merch dedicat, surprize și, mai ales, de un invitat special-surpriză, al cărui nume va fi dezvăluit ulterior.
Totul se va întâmpla într-un cadru intim, potrivit pentru povestea „PULS”: un loc în care râsul, vulnerabilitatea, energia, dansul și emoțiile se pot întâlni în aceeași seară.
Pentru Holy Molly, „PULS” a fost mai mult decât un album. A fost un spațiu în care și-a pus pe masă toate stările, toate întrebările și toate formele de iubire, frică, bucurie și vulnerabilitate.
După un an, acel PULS încă respiră.
Pe 24 septembrie, la Club Control, Holy Molly îl va celebra alături de public pentru ultima dată.