Alessandra – “Delirăm”

Când îți găsești acel om special, poți să-i spui orice, atunci când nu spui nimic în priviri, viața devine mai frumoasă. Despre acest sentiment cântă cu patos Alessandra, artist care nu pune în mijlocul lumii sale, nu emoționează și apoi ne face să apăsăm play din nou și din nou pe „Delirăm”. Bucurați-vă!

Piesa a fost scrisă de Alessandra și produsă de Alexandru Turcu.

Alessandra, pe numele său real Alexandra Stanciu, cântă de vârsta de 4 ani. Tânăra a avut o relație armonioasă cu lumea artistică, fiind pasionată și de actorie, reușind să joace pe scena Teatrului municipal „Gheorghe Pastia” din Focșani și câștigând, totodată, peste 15 trofee la festivaluri naționale și internaționale de muzică. Artista a luat industria muzicală prin surprindere cu “Eres Mi Vida” în 2015, piesa ce a propulsat-o în topul preferințelor fanilor și în atenția industriei muzicale. Popularitatea piesei a depășit granițele țării, iar următorul single, „Khalia”, a urmat același traseu de succes. Artista a colaborat, de asemenea, cu artiști precum Criss Blaziny (“Adio, Da’ Mă Întorc”) și Iana (“Aja Mara”). Una dintre ultimele sale lansări, piesa „Amanta ta”, a intrat rapid în trending-ul Youtube. Mai mult decât atât, ultima colaborare alături de Theo Rose și DOMINO pentru ,,NU MĂ DUC LA CLUB” a cucerit atât platformele online, cât și radiourile, stând în Top 10 Media Forest timp de 23 de săptămâni. cucerit trending-ul YouTube și nu numai.

Voicu Ioan Virgil

Pasionat de muzică și tehnologie, Virgil activează în industria muzicală, unde colaborează cu artiști și se implică în dezvoltarea și coordonarea proiectelor, cu focus pe distribuție digitală și management artistic. Îi place să transforme ideile în proiecte bine organizate și să descopere constant soluții noi prin care tehnologia poate face lucrurile mai simple și mai eficiente. Dincolo de activitatea profesională, este un mare iubitor de animale și apreciază creativitatea, oamenii autentici și evoluția continuă.