“Vulnerabilitatea poate părea un semn de slăbiciune în lumea de azi”
Radu Vaștag este un artist complet și foarte inspirat care se află acum la lansarea celui de-al doilea single al său, Operă de artă”, un frumos dialog între minte și inimă, așa cum l-a numit chiar el. În colaborare cu MusicLover, Radu Vaștag aduce în atenția iubitorilor de muzică și de frumos această piesă sensibilă, pentru că atunci când e vorba de inimă și de sentimente, trebuie să avem grijă iar cuvintele sunt importante, mai ales atunci când sunt alese cu atenție.
“ „Operă de artă”, al doilea single al meu, este un dialog între minte și inimă – o strigare pe care am compus-o acum câțiva ani și care, în sfârșit, a ajuns la maturitate. Piesa a început cu câteva acorduri la pian, dar treptat a prins formă și profunzimea pe care o ascultați acum.
De ce „Operă de artă”? Pentru că inima este o construcție, pe cât de complexă, pe atât și de firavă. Este “diamantul” prin care trăim cu adevărat, dar pentru care emoțiile pot deveni copleșitoare uneori, și totuși, îl pot sparge. Însă, la final, nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici.
Vulnerabilitatea poate părea un semn de slăbiciune în lumea de azi, dar, de fapt, este un act de curaj – să recunoști și să validezi ceea ce simți. Este un pas necesar spre eliberare.
Mă bucur să împărtășesc această emoție cu voi și sper ca “Operă de artă” să fie la fel de eliberatoare și pentru voi”, ne-a mărturisit Radu Vaștag care a pus suflet în această piesă plină de frumos, o adevărată operă de artă.