Daria Lupi – „Arde”

După „Trandafiri”, un imn despre dragostea intensă, care a adunat mii de inimi și o mulțime de share-uri, Daria Lupi lansează „Arde” – o continuare neașteptată, mai pasională, mai sinceră, mai… Periculoasă. E despre iubirea aia care n-a plecat niciodată cu adevărat. Despre focul care, în loc să se stingă, se aprinde și mai tare.

Și da – Cabron apare din nou în videoclip, ca o prezență care nu te lasă să uiți. Dacă în „Trandafiri” au fost Bonnie și Clyde, în „Arde” povestea lor continuă intens. Videoclipul e scăldat în lumini roșii, umbre profunde și simboluri care spun mai multe decât cuvintele. Atmosfera te prinde imediat: nu e vorba doar despre o iubire care încă arde, ci despre o atracție care frige, care joacă la granița dintre plăcere și pericol, totul fiind gândit să creeze tensiune – vizuală, senzorială.

„Nu este o piesă despre iubirea frumoasă. E despre cea care te frige. Despre când știi că nu e bine, dar nu te poți opri”, spune Daria despre mesajul noului ei single.

„Arde” este o piesă sinceră, viscerală și te lovește exact unde ai crezut că ai uitat. Vocea Dariei îți rămâne în cap, beat-ul te prinde, iar mesajul e clar: unele povești nu se termină când zici tu. Se termină când ard complet.

Voicu Ioan Virgil

Pasionat de muzică și tehnologie, Virgil activează în industria muzicală, unde colaborează cu artiști și se implică în dezvoltarea și coordonarea proiectelor, cu focus pe distribuție digitală și management artistic. Îi place să transforme ideile în proiecte bine organizate și să descopere constant soluții noi prin care tehnologia poate face lucrurile mai simple și mai eficiente. Dincolo de activitatea profesională, este un mare iubitor de animale și apreciază creativitatea, oamenii autentici și evoluția continuă.