Când Mihail spune “Hai să fugim”, nu e vorba despre o evadare obișnuită. E mai degrabă o teleportare sonică într-o lume care a fost – și care încă mai poate fi. Noua lui piesă este un trip nostalgic înapoi în anii ’80–’90, în inima petrecerilor de acasă, unde casetofoanele urlau, adulții dansau cu poftă de viață, iar copiii învățau, pentru prima oară, ce înseamnă bucuria pură, nefiltrată.
Inspirată din copilăria sa moldovenească, din petrecerile părinților și mirosul de reviste colorate, “Hai să fugim” are ADN de vinil și suflet de Polaroid. Este o melodie care vorbește limbajul memoriei: joaca de afară, telefoanele cu fir, casetele care se încurcau și se rebobinau cu un creion. O piesă scrisă cu dor de primul dans, de prima dragoste, de o lume în care ne conectam altfel – mai simplu, mai sincer.
“Am crescut cu acel spirit slavic viu, uman și primitor,” spune Mihail. “Piesa asta e felul meu de a opri timpul pentru o clipă.”
Sonor, piesa compusa de artist este un cocktail de synth-uri analog, groove retro și emoție brută. Videoclip ce acompaniaza lansarea il gaseste pe Mihail într-o călătorie pe o platformă în mișcare — imaginează-ți un fel de Tiny Desk on Wheels, dar cu peisaje est-europene în fundal și vântul care-ți desface gândurile. Trec prin păduri, sate, câmpuri – metafore vizuale ale trecerii prin amintiri – și ajung la o nuntă à la anii ’90, unde totul explodează într-un moment comun de apartenență, de iubire, de uman.
