RALUKA deschide un capitol nou. Artista a lansat „Holy Water”, primul ei album în limba engleză, cu 14 piese, un proiect despre libertatea de a te schimba fără să te pierzi pe drum.
Pentru RALUKA, albumul a pornit dintr-o întrebare pe care și-o pun mulți artiști: ce faci atunci când nu doar publicul, ci și tu însăți rămâi agățată de o singură versiune a ta? „Cred că, de foarte multe ori, ca artiști, ajungem să trăim în versiunea despre noi pe care ceilalți o cunosc deja”, spune ea. „Holy Water s-a născut din nevoia de a ieși din acel loc. Nu pentru a deveni altcineva, ci pentru a-mi da voie să continui să mă descopăr.”
Firul roșu al albumului este apa, dar nu ca simbol magic. „Apa poate fi râu sau ocean, dar și ploaie, ceață, gheață sau abur. Își schimbă forma fără să înceteze vreodată să fie apă”, explică artista. „Mi-am dat seama că poate și noi ar trebui să avem aceeași libertate: să ne transformăm fără să simțim că ne trădăm pe noi înșine.”

Din această idee s-a construit întreaga lume a albumului: un univers imaginar inspirat de memoria Europei de Est, în care natura nu e doar un decor, ci un martor tăcut al poveștii.
Estetica proiectului e una rar întâlnită în pop-ul de la noi. Albumul a fost anunțat prin patru trailere, fiecare fiind un „capitol” al poveștii. Toate materialele sunt însoțite de un voiceover în limba latină.
Albumul se inspiră din cultura și sunetul Balcanilor, privite cu seriozitate și respect: tradiție, muzică, estetică și autenticitate.
„Pentru mine, Holy Water este, în esență, despre libertatea de a evolua”, spune RALUKA. „Pentru că, la fel ca apa, ne putem schimba de nenumărate ori fără să încetăm vreodată să fim noi înșine.”
„Holy Water” are 14 piese, iar albumul se deschide chiar cu piesa care îi dă numele, în colaborare cu Brando. Alegerea nu e întâmplătoare: piesa titlu este cea care rezumă tot conceptul albumului.

„Când s-a scris ’Holy Water’, am știut că piesa are nevoie de o voce care să aducă alt tip de energie, dar care să simtă povestea la fel ca mine. Brando a înțeles din prima ce înseamnă albumul acesta pentru mine. N-a venit doar să cânte o strofă, a intrat cu totul în universul nostru. Mi s-a părut firesc ca el să fie primul pe care îl auziți pe album”, spune RALUKA.
Pe album mai apar ca feat-uri și artiștii internaționali ca LEGZDINA, millforlife, joki, Chella, Faydee și Manana.
„Holy Water” este disponibil acum pe toate platformele de streaming. Fanii pot intra în universul albumului și pe rlka.ro, unde vor fi publicate fotografii din ședința foto a proiectului.